Urmatorul pas

•September 2, 2012 • 1 Comment

Azi se termina maratonul meu de blogging, sau pseudo-blogging. Nu mi-am propus nimic pentru urmatoarea perioada legat de asta. Inca ma mai intreb de ce scriu sau care e rostul!? Cred ca in sinea mea imi caut un mod de exprimare, sau mai degraba incerc sa mi-l imbunatatesc. Sau poate mi-as dori sa scriu o carte odata… Din nou simt ca ma explic, dar si ca ma invart in acelasi cerc. Fac cum fac si ajung sa raspund la o intrebare pe care nu si-a pus-o nimeni. Sau cine stie cati din cei ce citesc se intreaba “de ce scrie?”.

Zilele trecute vizitam blogul unui prieten… s-a inchis. Si el credea intr-un fel ca e inutil. Eu continuu sa scriu, sa mai pun o parte din mine pe ecran. Chiar mi-am propus sa citesc o carte despre asta, despre scris. Si atunci sa vezi…

Pana atunci… sunt obosit azi. Am avut o noapte scurta si o dimineata grea, de refacere. Acum am in plan sa ma pregatesc de lucru, sa ma fac frumos (asta daca e posibil) si sa-mi schimb cadrul psihologic setupul mental (nu stiu ce am vrut sa zic cu asta, dar mi-a placut cum suna). Aud la televizor “this is the first day of the rest of my life” si cred ca asta am vrut sa zic cu setupul psihologic. Mi-am dat seama cat de mult conteaza gandurile mele, cat de important e modul cum incadrezi lucrurile… si stiu ca stiam, toti stim, dar e asa de greu de facut ceva in privinta asta. Acum vreau un plan! Si tot restul dupa amiezii vreau sa ma gandesc la el, la ansamblu si la primul pas.

Iar daca nu reusesc e ok, am sa mai incerc concediul urmator. Pasi tot fac, dar nu in mod constient, structurat, planificat.

Advertisements

La nunta

•September 1, 2012 • 1 Comment

Azi merg din nou la nunta si tot “din nou” ma gandesc la tot ce e legat de o nunta. La angajament, la sarbatoare, la insemnatate, la familie, la prieteni, la dragoste… sunt multe lucruri la care ma gandesc atunci cand vine vorba de o nunta.

Am si amintiri, unele nu din cele mai placute… unele in care a fost nevoie de o nunta pentru a-mi “gasi” prietenii, pentru a putea descoperi prietenia adevarata. Atatea scuze penibile nu am auzit in viata mea.
Pentru mine, nunta, e un prilej de sarbatoare, unul in care vrei sa fi alaturi de familie si de prieteni. A fost un pic socant sa descopar ca multi prieteni au folosit motive ieftine pentru a evita asta.

In fine, asta face din nou parte din cheltuielile de educatie, din faptul ca trebuie sa platesti pentru a te educa. Si am platit pretul asta, ce-i drept cam scump… am suferit mult.

Dupa cum ziceam, acum ma pregatesc de petrecere, petrecere ce (in general) si-a cam pierdut rolul de petrecere. De cele mai multe ori e un loc dichisit in care oameni dichisiti si incordati mananca, beau si asteapta sa apara tortul pentru a da plicul.

Mai natural ar fi sa … mess around, vorba lui Ray…

… asa cum a fost weekendul trecut. M-am simtit bine atunci, acum planuiesc sa fac la fel cu toate ca in mod sigur o sa ma distrez si de dichisitii aia ce asteapta tortul. Sau o sa fiu eu unul dintre ei???
We’ll see…
🙂

Iluzie

•August 31, 2012 • Leave a Comment

Si daca lumea e o iluzie, atunci ce suntem noi? Poate tot niste iluzii…

Imi aduc din nou aminte de vremurile cand “ma initiam” in filozofia orientala. Citeam pe atunci despre lume, mai bine zis despre iluzia lumii.
Exista un concept conform caruia lumea nu exista. Exista in schimb mai multe lumi, atatea lumi cati indivizi. Asta se numeste Maya sau lumea e o iluzie. Si totusi (pentru ca exista un totusi) exista o lume reala, una diferita de Maya, o lume obiectiva. Dar ca sa ajungi sa traiesti in aceasta lume, trebuie sa muncesti mult, foarte mult.

(intr-un fel sau altul, filmul Matrix m-a facut sa ma gandesc din nou la asta)

Perceptie, ce cuvant mare. Parca prin clasa a X-a la psihologie am invatat despre asta. Daca m-ar intreba cineva ce am invatat, cu siguranta nu i-as putea raspunde. Si asta nu e trist sau e trist doar intr-un fel. Simt uneori ca nu toate lucrurile sunt facute la timpul lor, gen psihologia, logica, filosofia, poezia, dar poate sunt doar eu…cel care crede asta.
Poate e doar o iluzie…

Si ma gandesc cum zboara iluzile in iluzii si in iluzii si in iluzii…

E provocator pe de-o parte sa stii ca exista atatea lumi in jurul tau, dar poate fi trist cateodata ca ele nu sunt reale. Dar oare lumea reala, sau realitatea obiectiva, e mai frumoasa?

Si mai e si un razboi al lumilor uneori. E ca si cand unele lumi ar incerca sa le absoarba pe altele, ca si cand ele sunt mai bune, iar celalalte nu au dreptul la realitatea lor, la viata lor. E o lupta de supravietuire si la nivelul asta. Sau asta e adevarata lupta de supravietuire?

E frumos sa vezi atatea lumi (uneori) si e frumos sa vezi si cand doua lumi interactioneaza si formeaza o alta. Cel mai frumos e ca matematica nu poate sa inteleaga de ce 1+1=1 … si ce 1! Un unu format din unu, dar mai bun decat unu.

Pauza de vis

•August 30, 2012 • Leave a Comment

Se apropie usor finalul concediului si imi e din ce in ce mai greu sa scriu. Poate la fel de greu cum mi-a fost sa ma tin de promisiunea ce mi-am facut-o aseara. Mi-am propus ca dimineata sa ma trezesc mai devreme ca de obicei sa fac ce imi place, sa merg sa fac poze si sa citesc.

Cum m-am pus sa dorm dupa ora 3 si cu “cateva” beri baute inainte, mi-a fost destul de greu sa ma trezesc la ora 9, asa cum mi-am propus. Dar am facut-o…

Am mers repede in baie, m-am spalat pe fata si pe dinti, iar in tot timpul asta duceam o lupta cu mine insumi pentru a continua cu planul initial. Patul ma tragea spre el… Dupa cateva minute eram in fata cafelei continuand aceasi lupta. In timp ce imi fumam prima tigara am decis… prima activitate, de a face poze, a picat. Ar fi prea obositor si e prea cald afara. Sunt un pic dezamagit de mine si de cat de repede renunt la fotografiat, dar mai ramane cititul. Imi iau cartea si ma asez confortabil pe canapeaua din sufragerie.
Atat de confortabil incat adorm. Ma trezesc repede si mai citesc cateva randuri, dar adorm din nou. Ma trezesc din nou brusc, parca speriat un pic, ca si cand as fi adormit la ora de mate (lucru ce nu s-a intamplat niciodata, dar eram cumva speriat, rusinat, intristat). Zambesc totusi si ma gandesc cum tot restul anului cer atat de mult de la mine, incat acum vreau ca toti neuronii mei sa se relaxeze, ii hranesc citind, dar ce moment mai bun pentru o pauza decat asta, concediul.

Am continuat deci lectura fara a mai continua sa fiu atat de dur cu mine, parca dandu-mi voie sa visez fara nicio constrangere. Si a fost atat de bine…

Acum ascult muzica si termin “articolul” de joi. Mi-as dori si sa aibe un mesaj, poate “ia o pauza din cand in cand” ar fi o alegere potrivita. Sau “da-ti voie sa visezi fara constrangeri” e mai bine?

In fine… 🙂

Reguli

•August 29, 2012 • Leave a Comment

Cineva, mare om, zicea odata “Nu invat regulile jocului, cred ca nu l-as mai putea juca.”. Asta m-a marcat azi, ca si prim lucru ce ma marcheaza intr-o zi. O zi oarecare de concediu…
As putea sa spun ca am fost marcat si de ceva probleme de la lucru, dar prefer sa-mi schimb un pic focusul si sa nu ma gandesc la asta. Poate e un pic greu de inteles cum sunt in concediu si totusi am probleme la lucru, asa ca am sa incerc o explicatie scurta: ma urmaresc! 🙂
E bine ca pot sa zambesc totusi…

Deci, nu invat regulile jocului… sau? De ce vreau eu asa de mult sa invat regulile, de ce vrem noi sa stim regulile. Daca viata ar fi jocul, nu ar fi mai frumos sa o traim, decat sa ii invatam regulile? Dar poti sa faci asta fara sa stii regulile, sa traiesti…?

Eram mic, nu chiar mic mic, dar eram mic, vreo 15 ani (cred). Citeam, iar in periplu meu in literatura mistica, am dat de comuniunea cu natura. Un altfel de comuniune, nu mioritica, una descrisa intr-un mod foarte diferit fata de tot ce stiam eu pana in acel moment. Si am incercat si eu… nu mai stiu regulile, dar imi aduc aminte una: “Doar simte viata, viata in toate formele ei”
Si asta am facut… nu am sa uit niciodata ce miros avea vantul, aerul, ploaia, copacii, iarba, florile. Parca eram inconjurat de miliarde de culori, arome si sunete. Si ce mi s-a parut senzational, a fost ca si cand natura ma saluta. Si salutam si eu inapoi…

Deci fara reguli, doar fiind… e oare posibil? In Zen, se spune ca trebuie sa privesti totul cu ochiul pur, ochiul incepatorului, ca si cand ar fi pentru prima oara cand vezi un lucru.
Ati incercat vreodata asta? Eu azi, azi imi deschid ochii pentru natura… orice ar insemna asta… sau pur si simplu deschid ochii. Regulile le scriu de maine, cu ochii deschisi.

Irational, uman

•August 28, 2012 • Leave a Comment

Ce inseamna rational? Ce inseamna irational? Cum sunt eu si cum e mai bine sa fiu?
Cred ca astea au fost intrebarile ce au stat in saptele deciziei mele de a citi o carte intr-o zi. Si aproape am reusit. A se citi ca am citit-o intr-o zi si cateva ore…

Sunt deci mandru de realizarea mea, sunt mandru ca de o sarcina mare dusa la capat. Numai ce am lasat cartea jos si am inceput sa scriu. Nu stiu sigur despre ce anume am de gand sa scriu, stiu doar ca am sa incerc sa astern cateva idei pe ecran, lucruri ce le-am invatat, lucruri ce mi-au dat de gandit. Nu ceva foarte adanc, nu foarte filozofic si nu foarte intelectual.

Am auzit ca suntem fiinte rationale, ca omul este o fiinta rationala. Ciudat e ca realitatea mi-a demonstrat de nenumarate ori contrariul. De cate ori nu m-am gandit “plm… n-are logica” “ce-o fost in capul lui/ce-o fost in capul meu” ” de ce a facut asta?” si reveneam la concluzia “plm… n-are nicio logica” sau mai bine zis “nu a fost rational!”… orice ar insemna asta.

Am aflat mai tarziu ca o gandire rationala presupune o gandire “economica”, o gandire in costuri si beneficii.
E ca si cand am evalua orice situatie avand doar cele doua variabile la dispozitie. Dar nu e doar atat. O gandire economica, rationala, buna e o gandire ce maximizeaza beneficiul si minimizeaza costurile. Si totusi, sunta atatea variabile ce trebuie luate in considerare incat evaluarea noastra este foarte dificila. Asta poate pentru ca in urma oricarei evaluari trebuie sa luam o decizie.

Sa luam de exemplu faptul ca eu vreau sa citesc, dar in loc sa fac asta, ma uit la filme pe Cinemax.
E cea ce ziceam ieri… cum ca as fi irational. Daca analizam costurile si beneficile as putea spune scurt ca am decis un castig pe termen scurt, fara efort in pofida unui castig pe termen lung ce necesita mai mult efort. Rational, orice carte citita (mai ales ca mi-am propus sa fac asta… cu tarie) e un castig mai mare decat un film “random” ales, mai ales daca gandim pe termen lung. Si totusi, consider eu, latura mea irationala, natura mea de om ma face sa aleg un lucru benefic imediat, confortabil, in detrimentul unui castig pe termen lung.

In fine, poate am delirat un pic. Ideea e ca uneori credem ca ratiunea, logica e imbatabila, dar nu e asa. Mai ales la noi, la oameni atunci cand emotionalul domina rationalul. Ne place sa credem despre noi ca suntem rationali, cand de fapt nu e asa, nu suntem computere… inca. And isn’t it beautiful!?!?!? Uneori este, alteori e asa de enervant. Si asta ma face sa fiu mai interesat de comportamentul uman, plin de ratiune si de irational.

Iar irationalitatea nu e tot timpul rea, ba chiar … poate sa fac minuni. Dar asta e un subiect de discutie discutabil ce poate fi subiectul discutat in alt post.

Si zambesc din nou… 🙂

O zi frumoasa

•August 27, 2012 • 5 Comments

Cred ca ziceam intr-o postare anterioara cum mi-ar placea sa citesc mai mult acum in concediu. Adevarul e ca in general mi-ar placea sa citesc mai mult, dar nu stiu cum fac de imi gasesc intodeauna o scuza. Sa fie pentru ca nu imi doresc destul, sau din cauza faptului ca oamenii sunt fiinte irationale?

Nu raspund acum… in schimb pot sa povestesc o parte din ziua mea, asa ca sa nu schimb intentia postarilor de concediu.

Plec de dimineata (cat de dimineata pot sa plec atunci cand m-am pus sa dorm pe la ora 5 dimineata) sa-mi repar ceasul. Caut sa iau cel mai mult din asta si daca tot plec de acasa, ma asigur ca mi-am luat si aparatul foto cu mine si, bineinteles, o carte.

Ajung la ceasornicarie, las ceasul acolo si plec sa-mi umplu timpul, intr-o ora trebuie sa vin dupa el. Acum ca vad ce scriu imi dau seama ca “umplu timpul” e o expresie atat de ciudata, e ca si cand timpul ar avea o forma ciudata, ca o vaza ce din cand in cand trebuie umpluta :)… am scris ce mi-a venit in cap, dar sintagma asta ma fascineaza si cred ca o sa mai fascineze o buna perioada de timp.
Cred ca eram fascinat si cand am iesit din ceasornicarie, de fapt de cand asteptam tramvaiul dimineata… pentru ca aveam un zambet discret pe fata. Un zambet ce as putea spune ca era de incantare, de relaxare. Era modul meu de a-mi exprima multumirea unei zile frumoase de concediu. Vedeam lumea din jur ca se uita ciudat la mine si asociam asta cu zambetul meu. Unii zambeau si ei, altii erau intrigati… ca si cand nu intelegeau de unde vine fericirea. Deci… nu radeam cu gura larg deschisa, nu aveam nimic pe fata si nici pantalonii nu erau crapati in partea dorsala… doar zambeam un pic, parca mai mult in mine, iar asta, cred eu, ii facea pe unii sa ma priveasca astfel. Ma uitam in mine si ma gandeam de ce nu as fi fericit, de ce nu pot sa eman asta intr-un fel discret? Chiar… de ce nu?

Au fost azi multi oameni amabili cu mine, multi mi-au zambit inapoi… parca mai mult decat alte dati. Nici ceasornicarul nu mi-a luat nimic pe “reparatie”, i-am fost tare simpatic. Si toate ca toate, dar si sa primesti reducere la 2 carti ce ti le cumperi… cred ca e ceva (asta in contextul in care nu era nicio reducere programata, gen 20% pentru cartile de la editura X, sau alt gen de reducere).

N-am citit cartea ce am luat-o cu mine, nici poze n-am facut (decat una), dar m-am hotarat sa incerc sa zambesc mai mult si mai des in mine… si discret in exterior. Asa, fara motiv doar pentru ca … e o zi frumoasa, chiar daca e innorat.

Acum o sa citesc… si scriu… exact ce imi doresc!