Ana, Ema, Ana… nu vreau sa imi construiesc blogul pe randurile tale, ba chiar ma gandesc serios sa renunt la micul meu loc de asternut cuvinte, dar nu puteam sa nu am pe blogul meu randurile de mai sus… si asta pentru ca daca as fi fost acolo cu tine cand vorbeai cu 2012… si eu i-as fi spus cateva, cateva exact asa cum le-ai spus tu, iar pentru restul de celalalte… nu pot decat sa-ti multumesc, au fost unele din cele mai frumoase clipe petrecute citind ceva.
Si acum… am stabilit ca se termina 2011… vreau sa ma uit putin prin el, asa repede, superficial, concentrat, deci… ce mi-am propus acum un an:
As face ca orice secunda din viata sa conteze – Ongoing
As munci mai putin si as trai mai mult- Not done
As iubi mai tare- Done
Voi citi mai mult- Not done
Voi petrece mai mult timp cu iubita mea- Not done
Voi face mai mult bine- Not done
As vrea sa fiu un bun leader- Ongoing
As vrea sa las ceva in urma mea- Ongoing
As vrea sa imi dezvolt latura artistica- Not done

Deci daca ar trebui sa fiu mandru de cele de mai sus… clar ca nu as putea fi, dar ma uit cu incredere la 2012, ma uit si zic:
Acum e momentul! Iar acum, dupa cum zicea Hemingway, e un cuvant ciudat pentru a exprima lumea intreaga si o viata intreaga. Deci e o viata si o lume intrega in fiecare moment, iar in 2012 ne asteapta 31.622.400  de momente. Dar fiecare secunda e un moment, sau fiecare moment e un an?

Daca ma uit un pic in spate parca au trecut 31 de secunde, am 31 de ani si parca acum cateva clipe eram la mare in fata vitrinei unui magazin plangand (urland) dupa un excavator. Ce e o secunda? Ce e o clipa, un moment? Ce e timpul? Ce si cum masuram? Dar oricum “…masura e de moda veche deja. E, asa, de 2009, 2010…”. In 2012 schimb strategia… nu mai masor… merg pe mana lui Hemingway din nou, merg pe sfatul lui “Trăieşte cu adevărat clipa, lasă-te pătruns de toate energiile puternice care dansează în jurul tău!”

Buna dimineata 2012!

“Cum poti vedea o lume intr-un graunte de nisip, la fel de bine poti sa-ti umpli viata de muzica si versuri. Si de ce nu ai face asta?

E septembrie… si poate e si  un pic de octombrie in septembrie… si nu stiu sigur ce am vrut sa spun cu asta, dar daca as fi intrebat, as raspunde ceva legat de relativitatea timpului.

Si pentru ca nu e unul din cele mai inspirate momente ale mele, dar pentru ca vreau poezie si muzica (dar si pentru ca peste cateva septembrie sau cateva octombrie vreau sa-mi amintesc de ziua de azi) am sa fiu foarte scurt…

Mă învelesc de frig într-o speranţă
cum se-nveleşte soba nou zidită
în relieful de faianţă
cu focul pururi logodită.

Nu pune mâna peste mine dacă-i vară
căci n-ai să înţelegi nimic
stimată doamnă-domnişoară
din frig.

Ci vino când nu merge nimeni,
când nu avem picioare, vino
dar mai ales când voi fi orb,
lumino.

(Ma invelesc de frig

de Nichita Stanescu) “

Si totusi cum miroase verdele? Cum miroase acasa? Ce gust are albastru? Dar libertatea? Ce textura are iubirea intr-o dimineata de septembrie? Cum suna o imbratisare?

Si daca eu credeam ca sunt singurul care isi pune intrebari de genul celor de mai sus, clar m-am inselat… Am sperat tot timpul sa ma insel!

M-am bucurat tare mult cand o prietena (multumesc Ema…) a postat pe Facebook urmatoarele:

” Ce bine miroase litera Z!

Ce frumos miroase un bebelus! Ce frumos miros crinii, aerul, somnul!

Ce gust bun au vinetele!.. sau ciocolata, painea calda sau frunzele de menta! Poate chiar si jucariile pe care le rodeam cand eram copii.

Ah, si ce bine suna o chitara in mainile cui trebuie, sau o toba, sau o vioara. Ce bine suna vocea cuiva drag, sau rasetul vesel al unui copil.

Dar oare.. cum suna o floare? Cum suna crema de corp pe care o intind pe umeri?

Oare cum miroase cerul? Oare cum miroase un cuvant? Da, cum miroase litera S?

Dar oare.. ce gust are melodia mea preferata de la Coldplay?

Sinestezia.

Sinestezia presupune perceptia lumii printr-un amestec de simturi. Cam 1 din 23 de persoane ”sufera” de o forma sau alta de sinestezie, fiind mai des intalnita la persoanele cu aplecare artistica. Acesti oameni percep diferit stimulii exteriori, adica miros culorile, vad sunetele, creierul lor realizand si alte combinatii similare.

Unii o numesc boala. Altii o numesc dereglare neurologica. Altii o numesc un dar.

Nu ma intereseaza catusi de putin. Nu scriu articole de specialitate.

Nu stiu daca „sufar” de ea sau nu. Pot doar sa ma bucur de portile pe care le deschide mintii mele.

Arghezi ne povestea despre „lavanda sonora”, Bacovia ne dezvaluia „o pictură parfumată cu vibrări de violet” iar Blaga vedea cum  „Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud / cum se izbesc de geamuri razele de lună”

In cinematografie, avem ecranizarea romanului „Parfumul” al lui Suskind, unde regizorul Tykwer a ilustrat in imagini excelente simtul olfactiv paranormal al ucigasului Jean-Baptiste Grenouille, aflat in cautarea parfumului absolut si a conservarii lui permanente.

iar Remy, sobolanul gurmand din “Ratatouille” defineste savoarea mancarii recurgand la muzica si indicii vizuale.

Eu cred cu putere ca noi oamenii suntem fiinte multicolore.

Poate nu de la inceput. Incepem prin a fi monocromi si apoi intalnim fiinte multicolore, care incep sa ne pateze. Un pic de galben de la copilasul de la coltul strazii, un pic de albastru de la colegul cu care faci glume tot timpul, un pic de mov de la prietena care te asculta tot timpul cand ai nevoie, un pic de verde de la parintii care te invata ce e respectul si poate-un pic de rosu de la fata sau baiatul de care te-ai indragostit.

Si-asa ne-nvaluim noi oamenii-n culori. Si apoi culorile dezvolta nuante. Si nuantele dezvolta mirosuri! Si sunete! 

Si nu-i pacat sa traiesti fara sa stii vreodata ca cerul miroase a lapte de pasare, cum numai bunica stia sa faca, atunci cand eram copii?

Si nu-i pacat sa traiesti fara sa stii ca melodia „Against all odds” a lui Phil Collins are gust de zmeura, presasarata cu boabe de struguri negri?

O, si ar fi cu adevarat pacat sa traiesti fara sa auzi cum litera N se cearta atat de des cu litera M, deoarece N sustine sus si tare ca ar fi trebuit sa fie inaintea lui M in alfabet, dar s-a produs o incurcatura la inceputuri. 

Aaa! Si… stati departe de litera R. Miroase ca o rosie uitata in geanta cateva zile.  Cih!

Dar Z! Mmmmm, ce bine miroase litera Z! Mmmmm…

Va las pe voi sa descoperiti a ce.”

Excelent… dupa cum spuneam, m-am bucurat tare mult citind randurile de mai sus. Nu de alta, dar mi-as fi dorit sa le scriu eu… si sunt sigur ca nu mi-ar fi iesit asa de bine.

Inchei aici… plec sa caut raspunsuri… plec sa simt raspunsuri!

Nu stiu daca m-am intrebat vreodata serios cand vine toamna…

Cand eram mic nici nu ma gandeam ca vine toamna… ma gandeam ca incepe scoala…

Dar acum in septembrie ma gandesc iar si iar daca toamna a venit sau nu … sau daca poate sa vina doar cand vreau eu.

Vreau sa nu vina toamna… sa nu inchid terasele, sa merg pe jos in drum spre serviciu, sa vad toate culorile, soarele si lumina puternica a verii, si sa miroasa a … tei.

Vreau si sa fie toamna… cu parfumul ei (si parfumul meu cu parfumul ei), cu ploile si vantul ei, cu frunze, cu umbre, cu nori, cu miros de muraturi, zacusca si bulion de casa.

Iar septembrie… e vara si toamna mea in acelasi timp.

Sepembrie e un vis de mai si o proiectie de octombrie, de cantec de octombrie.

Nici leadershipul nu mai e ce a fost…

Cat adevar, cata diplomatie, cat umanism, cate rezultate…? Cata lupta si cat compromis?

Ziceau bine aia… ca e greu sa gasesti un mix bun. E ca si cafeaua… cata cafea, cat lapte, cat zahar?

Si in fiecare dimineata o iei de la capat si amesteci… si daca pui prea mult zahar… nasol… desi ce?… e rau zaharul? Normal ca nu e rau… doar ca e greu sa gasesti un mix bun… asa ca incerci a doua zi cu mai putin zahar.

Cateodata cafeaua asta pare sa contina proportiile normale din toate… asa cum ai citit intr-o carte sau intr-o mie de carti… dar si atunci se intampla uneori sa nu iti placa tie gustul sau sa crezi ca lipseste ceva…dar nu stii exact ce…

Pana la urma zici ca e o amarata de cafea si e ok… important e sa te trezeasca…

Mai bei din cand in cand si cate un 3 in 1 si te-ai scos nu? Merge treaba…

Dar oricum tot te gandesti ca ai bea si tu o cafea “ca lumea”… pe care sa o savurezi ca pe o zi de weekend…

Si incepi sa-ti faci iar singur cafeaua… macar e cafeaua ta…

Si cat adevar, cata diplomatie, cat umanism, cate rezultate, cata lupta si cat compromis?

Si azi… pentru mine un leadership cu mult lapte…

…

… si nota va rog… multumesc…

Primul pas, primul strop, ar fi sa lucrez la ochi si prin ei un pic la creier. Si cum fac asta? Ma gandeam sa constientizez mai des ce putere am asupra creierului meu, ce mult conteaza dialogul intern pe care il port cu mine insumi si modul in care imi repezint lucrurile. Dati-mi voie sa exemplific…

Daca cineva ar trebui sa faca o descriere (subiectul descrierii l-am ales intamplator), ar putea spune:

“…fesele ei, cele mai frumoase ce mi-a fost dat să văd vreodată. Era un bloc tare, un giuvaer perfect închis pe lângă care îmi pledam cauza cu succese variate, un dos rotund, dolofan, foarte gras care ţâşnea ca o bombă fără ca această rotunjime să-i strice cu ceva farmecul. Aş vrea să am elocinţa unui poet ca să redau acest duplicat de minuni, această pilotă sublimă aşezată la mijlocul corpului, şi desenând o crăpătură atât de adâncă încât ai fi putut să strecori în ea o scrisoare. Nu văzusem nimic atât de viu, de expresiv. Aceste două perne de dragoste îmi ofereau contrastul enigmatic al enormităţii lor străpunsă de un minuscul puţ de santal: ca şi cum cel mic era substanţa celui mare. Axa coapselor, partea de sus a gambelor, rotunjimea crupei constituiau unansamblu surprinzător, o pură bucată de linii de care metresa mea era excesiv de mândră şi pe care nu scăpa nici o ocazie să o pună in valoare, să o afişeze, să o dezgolească chiar în public pentru a nu lipsi pe nimeni de acest răpitor spectacol. Am fese prea frumoase, spunea ea, ca să mă aşez pe ele, merită să fie expuse într-un muzeu în vârful unei coloane. Găseam în aceste două sfere o bonomie surâzătoare care mă înduioşa. Cea mai mică încreţire a acestui balon tăiat în două îmi era subiect de admiraţie: văzându-l nu puteai decât să te extaziezi, să-l săruţi, şi iar să te extaziezi, să-l gâdili, să-l mănânci. Mai versat în ştiinţa tricotatului, aş fi împletit pentru această promiţătoare umflătură scutece, baveţele, brasiere de dantelă, mici acoperitoare dinsatin şi mătase, aş fi înfăşat-o în panglici şi broderii ca pe un prunc regal, tăind un tipar diferit pentru fiecare emisferă, rezervând un găitan de aur şi de argint pentru brazda din mijloc. Nici una din sărutările mele nu constituia un omagiu suficient pentru albeaţa emoţionată a pielii. Armonia dintre aceste fragmente şi restul mă uimea mai mult decât orice: corpul era o sumă de mici splendori, şi te minunai să găseşti în ansamblul lor desăvârşirea fiecărui detaliu. Meditam ca un filozof asupra acestor două globuri, cu ochii pierduţi în curbele lor: câte milioane de ani i-au trebuit oare speciei înainte de a ajunge la această perfecţiune a conturului şi a proporţiilor? Ciudat era că fesele metresei mele nici nu se topeau, nici nu se deformau: fie că le lăsa într-un pat, fie că le lăsa pe un scaun, le regăsea ca-nainte, consistente, tari, ştrengare; două adevărate mic-burgheze confortabile, nebunatice şi bucălate, maliţioase domnişoare de companie, zeiţe binevoitoare şi durdulii, santinele ale sanctuarului, preţioase perniţe, Sesam al unei peşteri a lui Aii Baba cu patruzeci de mirosuri; blânde şi duioase fete băieţoase, înalte glorii, joase abundente răspunzându-le gemenelor lor din faţă, frumoase coci, frumoase prore, frumoase scoici, caroserii indeformabile, una la dreapta şi alta lastânga fără nici o inversare niciodată, fructe mereu proaspete, consumabile atât vara cât şi iarna căci perfecţiunea merge întotdeauna în doi. Dar emana mai ales din acest fund un fel de bună dispoziţie, o amenitate faţă de fiinţe şi de lucruri care te invita la înţelegeri idilice. Erau doi îngeraşi râzând înhohote şi care îşi băteau joc de tine, te provocau; cele mai vrăjmaşe popoare s-ar fi reconciliat uşor sub auspiciile lor surâzătoare, căci făceau dreptate cu atât mai multă echitate cu cât natura îi plasase de o parte şi de alta a şanţului median. Iar când faţa se încrunta, mă întorceam spre fundament, sigur că aici primesc prietenie şi alinare. Dacă mi-era foame sau sete, dacă sufeream de vreo supărare sau de vreo durere, îmi era de ajuns să le evoc căldura luminoasă, să mă cuibăresc lângă ei ca să mă simt restabilit. De altfel făcui un acord secret cu un brutar din cartier ca să-mi coacă pâini după tiparul din ghips al posteriorului Rebeccăi pe care i-l dădui, şi în fiecare zi mâneam popoul amicei mele făcut din pâine cu coajă, cu tărâţe, cu secară, din cozonac şi chiar, duminica, din cornuri. Fesele sunt o imagine a paradisului, un simbol de bogăţie, o Cocagne (ţară imaginară unde ai de toate din abundentă) vie: de aici atracţia pe care o exercită asupra, credincioşilor şi a săracilor. Neavând în mine nimic din aceste rotunjimi adorabile, mă închinam în faţa celor ale Rebeccăi ca în faţa centrului vieţii mele. Ele erau soarele, izvorul de lacare mă luminam. Pe acest altar afabil, făceam sacrificii mai mult decât trebuia, neîncetând să-l botez cu toatenumele, spunându-i Bunul Păstor, Imperiul de Mijloc, Sferele Celeste, Ingenuele, Fantastele, Sculpturalele,Nevestele Dragostei, Meteorii, Brazda Roditoare, Baloanele de Mătase, Para cu Parfumuri, sau Stan şi Bran,Surorile Marx, Tom şi Jerry, Bonny and Clyde şi chiar 3940 pentru că făceau să-mi crească temperatura şi pentru că, precum cele două blocuri din ultimul război, mă puneau în stare de revoluţie. Rebecca îmi acordase titlu bucolic de cioban al anusului, de păstor al clitorisului, de paznic al Ierusalimului său ceresc. Astfel mângâind acest fund siderant, îmi spuneam rugăciunea de seară şi de dimineaţă, cu ardoarea unui fanatic, iar din impozanta sa maiestatea făcui un zeu al cărui habotnic mă instituii.” – Luni de fiere de Pascal Bruckner

Sau pur si simplu: “Bah, tu esti nebun la cap, are gagica-mea un cur. Te caci pe tine…”

Pana la urma e acelasi cur, dar modul in care e reprezentat conteaza. E ca un cognac vechi ce il poti savura cu toata fiinta sau il poti da peste cap ca un shot de tequila.

Nu-i asa de complicat, sau…???

(oricat de mult mi-as dori sa spun ceva pe marginea poeziei, simt ca e in plus)

In fiecare zi

Romulus Vulpescu

În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.

Ne amageste lenea unui vis
Pe care-l anulam cu-o sovaire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne rasucim pe-un asternut posac,
Însingurati în doi, din lasitate,
Mintindu-ne cu guri care prefac
În zgura sarutarile uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasa treapta trista:
Prea sceptici si prea singuri, prea-n pustiu,
Ca sa mai stim ca dragostea exista.

În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare

Am vrut ca aceasta postare sa fie add-on la De ce se insoara barbatii?, dar pentru asta ar fi trebuit sa ma pregatesc mai mult, sa studiez mai mult problema. Ca atare… here I am… fara subiecte controversate, doar cu observatii.

Observ goana dupa rezultate, rezultate bune desigur (alt cuvant ce mi se pare ca suna ciudat). E interesant modul in care o facem insa. Si anume, putem gandi startegic (pe termen lung) sau putem pur si simplu actiona pe termen scurt. M-am tot gandit la leadership in ultimul timp si asta pentru ca imi place sa cred ca in fiecare dintre noi e un leader, dar si un follower. Azi ma concentrez pe leader!

Cred ca orice leader vrea rezultate de la echipa sa, dar intrebarea este: ce face un leader sau leadershipul sa dea rezultate? “Sarcina fundamentala a unui leader este aceea de a incarca cu sentimente pozitive echipa sa” spunea un leader, iar asta m-a dus cu gandul la ce zicea un altul: “Good results=>Good relationships”. Eu as schimba putin, as spune “Good results<=>Good relationships”, cu alte cuvinte si reciproca este valabila: “Good relationships=>Good results”.

Gata… am observat, am punctat sarcina fundamentala a unui leader si m-am jucat un pic cu cuvintele, iar acum inchei apoteotic…

Pai… aaa…. deci… (iar aici nu imi mai aduc aminte ce motiv am avut, poate ca m-a apucat din nou “raul” de autocar, sau faceam pe mine si nu vroiam sa vorbesc pana cand nu ma usuram, sau mi-au trecut un miliard de chestii prin cap si nu m-am putut opri la unul, cert e ca am amanat raspunsul) Raspund, dar doar pe blog.

E ok si pe blog.

Si asta era una din multele intrebari (destul de profunde) la care am fost provocat sa raspund azi, pe autocar, in drumul spre Timisoara la intoarcerea din Team Building. Poate nu pare atat de profunda intrebarea, poate nu e exact genul de discutie ce poate fi purtata in autocar, dar, sincer, chiar este. Mai ales cand vezi cat de incitant si stanjenitor e subiectul pentru barbatii din zona. Si se deschide cutia Pandorei…

“Iti trebuie o masina de spalat si de calcat!”

“Pentru stabilitate, ai nevoie de stabilitate!”

“Da bine! Ai succes la femei, dar si la CV…”

“Ca asa e datina!”

Unul, zicea ea,  isi doreste sa aibe acasa o femeie cu 3 calitati, si anume sa fie frumoasa, sa mearga la sala si sa zambeasca frumos. Alt motiv e adus de un coleg:

Stii bancul cu tipul care sa ii ceara mana tipei? Cica se duce unul la viitorul socru si zice:

Buna, am venit sa cer pizda fiicei dumneavoastra.
Poate vrei sa zici mana.
Nu, ca mana am si eu!

No bine mah, acum serios. La femei inteleg, dar la barbati? Pe bune ca eu nu inteleg zise ea din nou.

Si urmeaza o discutie de vreo 30 de minute in care motivele de mai sus erau discutate alaturi de cele ce stau la baza deciziei unei femei.

Vroaim sa spun si eu ceva, vroiam sa spun “poate din dragoste…”, dar nu nuuuuu, ar fi fost prea simplu. Am vrut sa vad daca zice cineva asta. Pe de-o parte ma manca limba rau de tot, dar pe de alta parte trebuia sa astept. Deja vizualizam postul asta si de abia asteptam sa ma plang pe blog, dar brusc instantaneu deodata (fara sa fii adus cineva vorba despre dragoste, apare in context):

De ce casatoriile au o rata asa de mica de reusita in ziua de azi? Pentru ca multe se fac din dragoste si nu ca pe vremuri cand procentul acestora era mai scazut… din nou ea.

Nu m-am mai putut abtine… In sfarsit “din dragoste”. V-am urmarit 30 de minute discutand despre motive, despre barbati si femei, insa nimeni nu a pomenit nici macar o data dragostea pana acum, acum cand o pui alaturi de divort. Hmmm…. ciudat.

Da, sa stii ca e ciudat confirma ea

Inainte sa scriu am cautat pe internet sa vad ce gasesc despre subiect . Simplu si curat “de ce se insoara barbatii” pe Google. Mda… 2 pagini deschise si nimic concludent. Si acum imi incep raspunsul…

As putea merge pe principiul ca barbatii se insoara pentru a oficializa (in toate felurile) o relatie ce are ca scop final procrearea. Sau as putea sa las motivul procreari la o parte si (pe langa motivele enumarate mai sus) sa mai adaug unul. Fiecarui barbat ii place sa se intoarca acasa la cineva, cineva care sigur il astepta. Si pentru asta ce faci? Il “marchezi” sa stie toata lumea ca e al tau si creezi cadrul social in care adulterul e condamnat. Acum cativa ani cineva imi zicea ca el considera ok daca ii face avansuri unei tipe cu o relatie stabila, dar nu poate sa faca asta unei femei casatorite.

Care-i diferenta?

Cum care? E ca-sa-to-ri-ta!

Gata acum, ai luat-o, stie toata lumea si poti pleca la “polenizat” sau te poti schimba de la barbatul galant ce aduce flori in “ADA IN PIZDA MATII DE FEMEIE CEAIUL ALA ODATA”. Si cum sa nu te casatoresti ca doar nu te mai puteai abtine, ai tinut in tine cat ai putut, dar acum e momentul sa redevii tu.

Oricum ea tot te asteapta, ca e a ta… sau nu.

Clar motive se gasesc destule, iar  fiecare trebuie luat in calcul fiind la fel de bun ca si acela al femeilor: vreau sa am rochie faina de mireasa (…printesa…). Daca asta e acceptat, atunci toate trebuie acceptate si luate in considerare.

Si totusi eu cred ca … din dragoste!

Sau poate printr-o alta reclama …  … mai reusita de data asta.

Schimbi un pic registru si deschizi televizorul… … si daca poti, iti mai arunci un pic ochii ca orice barbat care se respecta, pe Cosmopolitan (ctrl + c – ctrl v)