Cum miroase verdele?
Intr-un post anterior povesteam de un parfum ce imi mirosea a verde. Chiar asa…. a verde!
Si totusi cum miroase verdele? Cum miroase acasa? Ce gust are albastru? Dar libertatea? Ce textura are iubirea intr-o dimineata de septembrie? Cum suna o imbratisare?
Si daca eu credeam ca sunt singurul care isi pune intrebari de genul celor de mai sus, clar m-am inselat… Am sperat tot timpul sa ma insel!
M-am bucurat tare mult cand o prietena (multumesc Ema…) a postat pe Facebook urmatoarele:
” Ce bine miroase litera Z!
Ce frumos miroase un bebelus! Ce frumos miros crinii, aerul, somnul!
Ce gust bun au vinetele!.. sau ciocolata, painea calda sau frunzele de menta! Poate chiar si jucariile pe care le rodeam cand eram copii.
Ah, si ce bine suna o chitara in mainile cui trebuie, sau o toba, sau o vioara. Ce bine suna vocea cuiva drag, sau rasetul vesel al unui copil.
Dar oare.. cum suna o floare? Cum suna crema de corp pe care o intind pe umeri?
Oare cum miroase cerul? Oare cum miroase un cuvant? Da, cum miroase litera S?
Dar oare.. ce gust are melodia mea preferata de la Coldplay?
Sinestezia.
Sinestezia presupune perceptia lumii printr-un amestec de simturi. Cam 1 din 23 de persoane ”sufera” de o forma sau alta de sinestezie, fiind mai des intalnita la persoanele cu aplecare artistica. Acesti oameni percep diferit stimulii exteriori, adica miros culorile, vad sunetele, creierul lor realizand si alte combinatii similare.
Unii o numesc boala. Altii o numesc dereglare neurologica. Altii o numesc un dar.
Nu ma intereseaza catusi de putin. Nu scriu articole de specialitate.
Nu stiu daca „sufar” de ea sau nu. Pot doar sa ma bucur de portile pe care le deschide mintii mele.
Arghezi ne povestea despre „lavanda sonora”, Bacovia ne dezvaluia „o pictură parfumată cu vibrări de violet” iar Blaga vedea cum „Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud / cum se izbesc de geamuri razele de lună”
In cinematografie, avem ecranizarea romanului „Parfumul” al lui Suskind, unde regizorul Tykwer a ilustrat in imagini excelente simtul olfactiv paranormal al ucigasului Jean-Baptiste Grenouille, aflat in cautarea parfumului absolut si a conservarii lui permanente.
iar Remy, sobolanul gurmand din “Ratatouille” defineste savoarea mancarii recurgand la muzica si indicii vizuale.
Eu cred cu putere ca noi oamenii suntem fiinte multicolore.
Poate nu de la inceput. Incepem prin a fi monocromi si apoi intalnim fiinte multicolore, care incep sa ne pateze. Un pic de galben de la copilasul de la coltul strazii, un pic de albastru de la colegul cu care faci glume tot timpul, un pic de mov de la prietena care te asculta tot timpul cand ai nevoie, un pic de verde de la parintii care te invata ce e respectul si poate-un pic de rosu de la fata sau baiatul de care te-ai indragostit.
Si-asa ne-nvaluim noi oamenii-n culori. Si apoi culorile dezvolta nuante. Si nuantele dezvolta mirosuri! Si sunete!
Si nu-i pacat sa traiesti fara sa stii vreodata ca cerul miroase a lapte de pasare, cum numai bunica stia sa faca, atunci cand eram copii?
Si nu-i pacat sa traiesti fara sa stii ca melodia „Against all odds” a lui Phil Collins are gust de zmeura, presasarata cu boabe de struguri negri?
O, si ar fi cu adevarat pacat sa traiesti fara sa auzi cum litera N se cearta atat de des cu litera M, deoarece N sustine sus si tare ca ar fi trebuit sa fie inaintea lui M in alfabet, dar s-a produs o incurcatura la inceputuri.
Aaa! Si… stati departe de litera R. Miroase ca o rosie uitata in geanta cateva zile. Cih!
Dar Z! Mmmmm, ce bine miroase litera Z! Mmmmm…
Va las pe voi sa descoperiti a ce.”
Excelent… dupa cum spuneam, m-am bucurat tare mult citind randurile de mai sus. Nu de alta, dar mi-as fi dorit sa le scriu eu… si sunt sigur ca nu mi-ar fi iesit asa de bine.
Inchei aici… plec sa caut raspunsuri… plec sa simt raspunsuri!
Cat de frumos!
Uneori e de ajuns sa stii ca undeva acolo mai sunt oameni asa ca tine, care simt cu toate fibrele fiintei lor.
Caci sa fim seriosi, la finalul a tot si toate, ce altceva va mai conta?
Oamenii pe care ii intalnesti si cu care creezi conexiuni sunt tot ce conteaza.
Si ce oameni frumosi! Oameni care se intreaba cum miroase verdele.
Pff, verdele miroase a somn, Liviu!
Crud ca primele minute ale diminetii!
De acuma diminetile-mi vor fi verzi!
Deci… ca sa incep asa fain cu “deci”… Ema, tu chiar ma uimesti! Pe bune acum… daca iti zic ca de ceva timp diminetile sunt pline de verde ai zice ca vreau sa dau dupa tine ? Poti sa zici daca vrei, eu insa stiu ca e adevarat si nu zic doar asa.
Si cine sunt eu sa lupt cu dimineata?
N-as avea de ce sa mint, nu mint de obicei… de ce as face-o acum? Si mai ales de ce pe tine? Si poate verdele meu e diferit de al tau, dar miroase asa de bine… atat de intens, atat de proaspat si de crud… si nici macar toamna nu poate face nimic in privinta asta. E dimineata, e dimineata mea… si miroase cum vreau eu… sau cum vrea ea???
cand am citit despre sinestezie mi-am amintit de o melodie
Frumoase amintiri, foarte frumoase…